privesc numai pe dânșii, ceia ce era o dovadă de sentimentele lor pentru libertatea umană. Ei judecau așa : noi îi liberăm de anumite sarcini pe Alsacieni, și iată dincolo de graniță, din țara supusă autorității „tiranilor", vine q intervenție care ne împiedecă de a săvârși opera de libertate. Cum se vede, nu e nimic imperialist, de la început, în această tendință.
încă odată trebuie să spun că Revoluția francesă n'a început cu un program de politică externă. N’au fost prevăzute anumite acțiuni militare. De la 1789 până în primăvara lui 1792 n’a fost războiu, nici de fapt, nici în pregătire, și nu există niciun program de anexiuni. Așa încât cine urmărește evenimentele din Europa pe linia imperialismului, trebuie să dea la o parte nu numai ceiace s’a petrecut până la 1792, dar chiar în 1792 nu trebuie să interpreteze ceiace s’a petrecut atunci ca o acțiune cuceritoare, ba nici măcar ca o dorință puternică, neînfrânată, de a răspândi anumite idei, fie și cu sila.
