Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/187

Această pagină nu a fost verificată

era mai înaintată, ctt â-tât intrase mai mult în internaționalismul „filosofic".

Poate rămânea cineva uimit, când vede în ce fel se exprimau deosebiții conducători intelectuali ai regiunilor germane, care nu formau încă o singură țară. Iată Kant, care nu tipărise până la 1792 nimic cu privire la Revoluția francesă, în lucrarea de. spre „Răul radical", se îndreaptă nu împotriva Revoluției francese și împotriva pătrunderii armatelor francese, ci împotriva unor anumite exagerări din Franța, represintate de un Hebert, care a fost învins în lupta cu aceia cari predicau un revoluționarism mai cuminte, și s’a suit pe eșafod. Scrierile lui Kant, pe vremea aceia, erau admise, chiar atunci când depă-șiau o anumită limită pe care o pune orice stăpânire mai strictă, și iată o hotărîre a censurii, care este foarte interesantă pentru atmosfera di nregiunile acestea prusiene în care trăia el.

„Se poate admite, pentrucă numai învățații și adânc gânditorii cetesc oper’ile lui Kant“: prin urmare, fiind numai câțiva, ei nu pot fi un element agitator.