populare când se înfățișează, orice autoritate dispare, și ele hotărăsc. Dese ori Kant s’a găsit în situație foarte grea, fiindcă în fondul cugetării lui era ceva ca 51 în crezul lui Rousseau, în dogma lui. In cartea sa din 1796, care intră deci în epoca noastră, despre „Pacea veșnică", — a doua zi după tratatul dela Ba-sel, încheiat de Prusia și Spania lui Godoy, „prințul Păcii" —, el vrea un fel de Republică înzestrată cu constituție, ceia ce corespunde principiilor stângii moderate din Franța dela 1789, nu pentru clasele populare. In fond, spune cineva care n’a fost prea amabil pentru dânsul, el este pentru desfacerea Reichului în mai multe Republici conduse de nobili. Revoluție contra regimului existent, înlocuirea prin alt regim, iar regimul acesta să fie republică, numai cât puterea să nu meargă până la clasele de jos.
Ce părere avea el despre Francesi? Părerea aceasta are și părți adevărate, dar mai ales este ceva interesant în ea. Căci el se apropie nu de oamenii dela 1789, ci de critica ce se face ideilor „filosofiei"
