a ajuns; iar, dacă se întâmplă cineva, chiar din poporul său, să nu fi ajuns la gradul de cultură pe care-l crede el absolut necesar, nu se cruță judecata cea mai aspră: „Noi, Germanii sântem de ieri; este adevărat că, de un secol încoace, am lucrat energic pentru cultură, dar trebuie să mai treacă vjre-o câteva secole nână ce oamenii noștri vor prinde atâta spirit și cultură, încât să se poată spune de ei că e multă vreme de când n’au mai fost barbari". La 1792 el apăruse la Maiența în tovărășia Marelui-Duce de Weimar și atunci a represintat, în cuvinte adesea citate, o adesiune deplină la noua ordine de lucruri, când spunea : In acest moment și în acest loc începe o nouă eră pentru omenire. Dar momentul era acela când armata prusiană fu învinsă la Valmy.
In ce privește pe filosoful Fichte, viitor „apostol național", multă vreme el a fost cu totul în afară de sentimentul național german, ajungând să fie altfel numai după ocupația napoleoniană, când ea căpătase un anume
