Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/195

Această pagină nu a fost verificată

Gneisenau e un catolic, care a învățat la Iesuiți și Franciscani, cum învățase și Voltaire Ia Iesuiți, și ce dorește el e desfacerea din lanțuri a forțelor populare, care până atunci au fost legate. Care e idealul lui politic? Poporul să participe la viața publică. Până și Bliicher vorbește de mi-iția națională.

Ce reiese din toate acestea ? Același lucru ca și din discursurile Francesilor, ca din acesta al lui Isnard Girondinul: De ce se poartă războiul? Războiul n’are sens, pentrucă popoarele formează o singură umanitate; toți se iubesc și trebuie prinși anume ațâțători pentru a-i desființa, și, din momentul acesta, toți vor merge împotriva „tiranilor11, și se vor îmbrățișa cu toții la lumina fi.osofiei. De aceia să nu socotim ca act de trădare contra patriei ceia ce s’a întâmplat la Maiența: atunci când unul din generalii francesi, acel care s’a suit pe eșafod, Custine, a intrat în orașul acesta dela Rin, s’au format imediat comitete populare. Avem și numele acelora cari le-au format,