timp în mai multa regiuni. N’avem ordine precise ale Directoriului sau rapoarte de ale generalilor care să spuie ce s’a petrecut în Olanda, unde a intrat generalul Piche-gru încă din Ianuar 1795, înainte de căderea lui Robespierre, în Biscaia, dar scrisorile lui Bonaparte cu privire la expediția lui italiană arată cum s’a ajuns să se formeze o politică definită, față de populația năvălită.
Când Bonaparte a izbutit să creeze o armată din adunătura de desbrăcați, desculți, flămânzi, anarhisați, gata să se răscoale în fipcare moment, strigând „Trăiască Delfinul" și așteptând să se așeze Ludovic al XVIII-lea, atunci nici Directoriul nu s’a mai ținut în samă, iar, cât despre comisarii civili, ei au fost trimeși înapoi la Paris; când a fost vorba să se dea Kellermann ca ajutor, Bonaparte a ț’nut și a izbutit să rămână singur.
Bonaparte avea vederile lui. Corespondența-i vădește că în fața Jui juca fantoma Italiei. Toscan de origine, așezat în Corsica, figurând ca Napolione până și în contradtut
