Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/219

Această pagină nu a fost verificată

de căsătorie cu Iosefina — mama lui i-a spus așa pană foarte târziu, — omul care niciodată n’a avut spiritul limbii francese, avea de sigur un gând italian, dar el nu putea să fie rea’isat de acela care va ț.nea mai târziu, ca împărat, să fie și „rege al Italiei". După biruința asupra armatei sarde, el a stat un moment la îndoială unde se va duce înainte, — căci nu se aștepta la resistența foarte puternică a Austriecilor, care a prelungit campania așa de mult—: la Roma sau la Neapole? Cu privire la Genova, i-a displăcut în-tâiu o acțiune dușmănoasă, pentru ca pe urmă să se ajungă acolo încât doi generali francesi se amestecau în toate rosturile genovese, până s’a creat republica ligură, care nu era să fie decât un pas către anexiune.

Regele Sardiniei, învins, dar nu împăcat, ceruse un armistițiu, care s’a discutat cu Directoriul. Lipsit de încredere, desgus-tat, Victor-Amedeu, murind în cursul anului, va lăsa tronul lui Victor-Emanuel, cam de aceiași valoare în ce privește însușirile militare și