Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/228

Această pagină nu a fost verificată

Uitându-se cineva bine la oamenii aceștia, descopere moștenirea trecutului, din /remea cugetării raționaliste și mecanice. Numai cât, în secolul al XVIII-lea, planurile de împărțire se făceau față de moșteniri deschise, pe când în cașul acesta, dela 1796 la 1797, moștenirea deschisă nu există, ci se omoară acela a cărui moștenire poate fi întrebuințată.

înainte de 1796 se discută doar bietele țări ale noastre, Serbia, celelalte provincii din Peninsula Balcanică, Constantinopolul, Insulele, pentru că era o dogmă diplomatică și politică în această vreme că Imperiul Otoman nu poate trăi, că el se desface. Polo-hia era iarăși supusă la această operație, tăietura pe hârtie, care se prefăcea mai târziu în tăietura în came, pentru că Republica polonă, împărțită în deosebite partide, în confederații care se ciocniau între dânsele, era o pradă gata. Dar de la 1789 înainte se trecuse, fără a părăsi principiile epocii „filosofice", dincolo de asemenea calcule; se ajunsese