Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/39

Această pagină nu a fost verificată

Se poate scrie pentru evul mediu Istoria prin monede, mărturiile absolut contemporane, pe lângă povestirile, care sunt de cele mai multe ori necontemporane ; studiate cu atenție, ele desvăluesc tot fondul cugetării unei epoci. Carol cel Mare, Ludovic Pius și urmașii lor părăsesc vechiul obiceiu de a imita moneda bizantină, de multe ori chiar cu chipul împăratului bizantin, ori cu regele barbar în atitudinea împăratului bizantin, cum, la Veneția, a continuat până la 1400 obiceiul de a înfățișa pe doge închinându-se lui Isus. In moneda aceasta nouă, revoluția, căci este una, se vede în inscripția Ecclesia Christi. Acesta este Imperiul care nu înseamnă Carol cel Mare, ori împăratul Frederic al II-lea, sau ori cine altul guvernând națiunile. Răspingând deci orice echivalență între aparențele deosebitelor epoci, care trebuie să rămână numai aparențe, toți împărații medievali au fost în această situație. Când a venit în Constantinopol un