Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/58

Această pagină nu a fost verificată

unii ascultând de unul, alții de celălalt, pentru ca, pe urmă, să se alerge la un al treilea Papă, și așa de mult se depărtase papalitatea de sensul ei adevărat, încât a trebuit să se aleagă un Papă tocmai pentru ca era senior laic și avea mijlocul material de a-și impune autoritatea; acel Amedeu de Savoia care, de altfel, a trebuit să părăsească o situație în care se simția așa de jenat. Și faptul că Eugeniu al IV-lea a reușit să câștige pe Răsăriteni, și nu numai pe Bizantini, dar și pe o parte din ai noștri, pe lângă Armeni și alți represintați la sinodul care s’a ținut întâiu la Ferrara și pe urmă la Florența, că a putut căpăta actul de unire, iscălit și de Damian, Mitropolit al nostru, și ele un Neagoe, trimes tot de la noi, nu înseamnă revenirea la imperia» lismul de concurență al Sfântului Scaun. După acest mare succes Papa nu represinta decât un stăpânitor laic, împodobit cu coroana Apostolilor și moștenind tradiția de odinioară, dar care în viața