lăriau, pe lîngă acela ce se visa iarăși Domn al Moldovei, pe care n’o mai văzuse de zece ani, episcopul de la Cinci-Biserici, apoi: îndrăznețul Giskra, Palatinul Mihai al Ungariei, Ioan Gara și Ladislas de Kanizsa, din neamuri care se amestecase deseori cu arma în mînă în afacerile romănești, Voevodul cel nou al Ardealului, Ioan de Darócz, Nicolae Bănffy, Ștefan Băthory, care peste puțin era să fie, el, un isteț și harnic Voevod ardelean. Tunuri vuiau pe stînca muntelui și pe pămîntul înghețat al plaiurilor; căruțe și trăsuri se înșirau în urma oștirii. În vîntul rece al Carpaților fluturau, sigure de biruință, steaguri ce nu se mai văzuse în Moldova de trei sferturi de veac, — de cînd ele fugiseră.
Se ajunse la Trotuș în ziua de 19 Novembre, după ce trecătorile fură curățite de piedeci prin sabie și foc. Tîrgușorul de Unguri era tot așa de mort ca și toate așezările omenești ce răsăriau în cale. Tot așa la Bacău, unde nici călugării catolici nu ieșiră înnaintea marelui stăpînitor de legea lor. Întăriturile de lemn ale Romanului, unde Ungurii stătură o săptămînă (29 Novembre—7 Decembre), arseră și ele fără să primejduiască pe nimeni, căci pîrcălabul Oancea nu era aici. Tot astfel lipsia Bourean din Neamț, cînd tăciunarii Regelui dădură foc cetății părăsite. Dacă va fi uitat soarta lui Mohammed în Țara-Romănească, Matiaș putea crede că această «țerișoară», îngrozită s’a ascuns în adîncurile pămîntului înnaintea pedepsei de care se
