Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/140

Această pagină nu a fost verificată

Moldova. Bisericile împodobite cu chipuri încoronate fură dărîmate, și cetatea, cu Ținutul ei, în care se numărau 30.000 de case, ajunse pustie. Peste doi ani de la această grozăvie, la 19 Decembre 1477, Maria se stingea în Suceava, după ce simțise, pe lîngă nenorocirile neamului ei, spaima celor două războaie ale soțului ei cu Turcii, după ce fugise în 1476 înnaintea acelorași oștiri păgîne care nimicise pe cei de-acasă. Mormîntul ei se vede și astăzi la mănăstirea Putnei: acoperemîntul împodobit cu fir o înfățișează în lungi veșminte scumpe, purtînd o cunună mai înnaltă decît a Domniei Moldovei și păzită de vulturul împărătesc cu două capete, stema strămoșilor ei, Comnenii.

În 1473, urmînd lupta între Craiul de la Apus și cel de la Răsărit, Polonii pun în vederea Împăratului că Matiaș va fi lovit în același timp de trei oștiri, dintre care una va fi a lui Ștefan. Acesta nu fu întrebat, de sigur, și gîndurile lui mergeau aiurea decît spre asemenea cîmpuri de luptă, ce-i erau cu totul străine. Tot așa de fără urmări pentru dînsul fu și planul Regelui Ungur de a se împăca, luînd pe Hedviga, fata cea mare a lui Casimir, și, ca zestre, între altele, și Moldova, c.a și cum aceasta s’ar fi alipit de la sine la stăpînirea unui astfel de mire lacom. Nici năvălirea tătărească ce se revărsă asupra părților Chievului nu-l atinse.