Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/217

Această pagină nu a fost verificată

o nouă Curte pentru luptele cele nouă: Micotă și Reațeș erau acum pîrcălab! de Neamț, Groza, fiul celui d’intăiu, avea grija Orheiului, cu toate că Tatarii erau acum prieteni, dacă nu ajutători — ceia ce n’au fost nici-odată —, Ion Săcară păzește la Roman, Ion și Șteful, fost Pitar, stau în Hotin, doi pîrcălabi pentru o cetate amenințată; Spătarul e Clănău; Boldur, fost Vistier, înlocuitor al Grecului Chiracoia, iea Vornicia și stă, împreună cu vechiul sfetnic care era Logofătul Tăutul, în fruntea boierimi! moldovenești; Andreico, apoi Mate!, Ceașnicii sau Păharnicii, Ieremia Postelnicul, Șandru Comisul, Petru Stolnicul, Andreico Czartoryski Litvanul (Ciortorovschi) desăvîrșesc Sfatul, împreună cu cîțiva boieri veniți mai tîrziu: Isac. Movilă, Frunteș și Dinga.

Ștefan luă îndată,— de-a dreptul sau prin căpitanii săi —, Colomea și Haliciul, și în August el stătea înnaintea cetății Sniatynului. Pe atunci Polonia era cu desăvîrșire lăsată în voia Moldovenilor, a Tatarilor, a țeranilor ruși, răsculați supt o căpetenie cu numele de Mucha. Bătrînul Casimir nu se mișca nici ca în timpul de pănă acum, cînd bătrînețele nu-l amorțiseră cu totul. Luptătorul regal din anii trecuți, Ioan-Albert, om pornit, neprevăzător, dar plin de neastîmpăr și viteaz, trecuse granița pentru a smulge Coroana ungurească fratelui său Vladislav, Craiul din Boemia: căci amîndoi fuseseră aleși de unii magnați unguri, și Albert avea mulți sprijinitori, mai ales în Ardeal, pe care cel puțin îl voia ca