Această pagină nu a fost verificată
Un povestitor mai tărziu, care a strîns într’o întinsă lucrare scrisă în românește, pe lîngă știrile cuprinse în vechea cronică slavonească, și amintiri, vechi de abia un veac și jumătate, care pe vremea lui erau păstrate încă în toată puterea lor de popor, spune că Ștefan, luînd Domnia, «nu cercă să așeze țara, ce de războaie se găti. Că au împărțit oastei sale steaguri și au pus hotnogi și căpitani; care toate cu noroc i-au venit.»
Cu adevărat așa trebuia să se înfățișeze urmașilor, celor mai apropiați chiar, omul care cîștigase treizeci și patru de biruinți și dăduse de treizeci și șese de ori piept cu dușmani de toate limbile, cum mărturisia el singur în cei din urmă ani ai bătrîneții sale glorioase: un leu tînăr, flămînd
