măcar mai tărziu — în țară pentru afacerile sale. și va fi întărit și el întru cîtva starea Domniei celei nouă.
II. LUPTELE LUI VLAD ȚEPEȘ CU TURCII. ÎNCERCAREA LUI ȘTEFAN DE A-I LUA CHILIA.
Această asigurare prin strîngerea într’un singur mănunchiu a tuturor puterilor țerii era cu atît mai folositoare, cu cît din toate părțile ape tulburi de primejdie băteau pămîntul Moldovei. Prietenul, ocrotitorul, «părintele» muntean se pierdea din ce în ce mai mult în visuri sîngeroase de măceluri mari și neobișnuite, care-l făcură în scurt timp groaza lumii. Gustul puterii i se părea atunci mai dulce cînd vîrful ascuțit al țepii străbătea măruntaiele vinovaților sau nevinovaților, cari se zvîrcoliau, crescîndu-și chinurile și grăbindu-și moartea, în jurul parului strașnic. În cugetul lui de bolnav nu scăpăra nici-o mustrare care să-i arăte mărimea păcatelor ce săvîrșia aproape zilnic; la spasmele feții celor ce muriau de o înfiorătoare moarte, Domnul tînăr și frumos răspundea cu bucuria drăcească ce-i scînteia din ochii mari și limpezi. În adevăr părea că Dracul, de la care-și luase numele părintelui său, întorcea spre rău însușirile de vitejie, de agerime și îndrăzneală care împodobiau pe Vlad, zis de acum înnainte Țepeș, ca pe puțini alții
