minute a unor delicate suflete de copii tulburați, și de aceea nu m-am înscris între călăii iluziilor lor de diplomă. Am continuat apoi mulți ani cu prezidenția mea de comisie, care m-a făcut să cunosc pe atîția profesori secundari, și de multe feluri, cari, o dată dezlipiți de pe catedra cazărmii lor, erau oameni de înțeles, glumeți și cu haz, de n-ai fi crezut ce teribil exercițiu fac zilnic cu nenorociții pui ai oamenilor.
Am cunoscut și plaga stăruinților acasă, deși n-a venit la mine, ca, pe neașteptate, la Bogdan, obișnuit a se face foarte comod în zilele calde de vară, mama enervată a unei candidate ca să-i explice de ce fiica ei iubită trebuie să aibă o notă mai mare. Dar am avut în fața mea pe un părinte care, tot vorbindu-mi, începea să se joace cu portofelul plin de bumaște, m-am învîrtit cu scaunul în jurul mesei, urmărit de o fostă colegă ieșeană care, avînd un nepot la bacalaureat, se deda la aceeași mișcare. Și chiar, după un dulap care abia mă acoperea, am stat ascuns cîteva minute ca să nu dau ochii cu Odobescu, venit la mine cu picioarele tui grele de bolnav ca să-mi impuie trecerea unei rude de o absolută nulitate. Cutare ofițer superior, pe urmă, mi-a lămurit de ce trebuie să-i trec fiii, deveniți prea mari față de vrîsta tînără a unei a doua neveste, și un comisar de poliție mi-i recomanda sărind pe birou și așezîndu-se pe dînsul ca pe un scaun, cum făcea probabil cînd examina pe arestații de la secție. Toți mă uitau de a doua zi după căpătarea unui „șase”, afară de înaltul funcționar, de o rară creștere, care, mult mai bătrîn decît mine, și-a scos, ani de zile, jenat, pălăria înaintea mea fiindcă examinasem deosebit, mai tîrziu, pe fiul său, care fusese bolnav de scarlatină.
Alte venituri nu erau decît, mi se pare, ceva de la Vatra sau de la Adevărul literar, unde am continuat, scurt timp, articolele de literatură străină din Timpul. Și totuși
