Orient, s-a învederat apoi, în aceleași Memorii, prin studii întinse care căutau să lege, în vederea acestui scop, istoria noastră cu a mediului în care ea a evoluat.
Cînd Duiliu Zamfirescu și-a purtat la Academie războiul cu ardelenii, cari, nu-l simpatizau și pe cari nu-i simpatiza, am răspuns îndată prin Partea românilor din Ardeal și Ungaria în cultura românească (influențe și conflicte). În Francisc Rákóczi al II-lea, învietorul conștiinței naționale ungurești și românii arătam cît ne datorește nouă, vechilor Principate, primitoare pentru toate națiile robite, însăși dezvoltarea ideii naționale maghiare în secolul al XVIII-lea. Față de Rusia, care se îmbia pe lîngă noi în vederea unor evenimente care se simțeau de toți a fi foarte apropiate, aminteam legătura de la 1711, cu toate avantajele și cu toate primejdiile ei, prin alt memoriu la Academie: Carol al XII-lea, Petru-cel-Mare și țerile noastre. Ce-au urmărit totdeauna față de noi Habsburgii, de cari era vorba să ne desfacem, reieșea din acela care trata despre Ocupația austriacă în anii 1789—1791, căruia fără zăbavă i-a urmat, ca o continuare firească, rămasă neterminată, Politica Austriei față de Unire, cea de la 1859. În legătură cu aspirații care începeau a-și destinde aripile, întrebuințam o publicație întîmplătoare de documente pentru ca să dovedesc permanența noastră dincolo de Prut, în Din ținuturile pierdute: boieri și răzeși în Bucovina și Basarabia în cele dintăi decenii după anexare și, pe cînd la parcul Carol organizam o expoziție basarabeană și cream la Iași un cămin al studenților basarabeni, publicam la Academie Însemnătatea ținutului de peste Prut pentru istoria românilor și pentru folclorul românesc.
Războiul izbucni în Balcani, statele creștine, în sfîrșit înțelese între dînsele, după îndemnul Rusiei, care spera să tragă, principalul folos din încurcătură, aruncîndu-se asupra Turciei, pe care, cum se va vedea, noi o credeam
