marele oraș, așa de înstrăinat, a întregii conștiinți românești. În fruntea manifestanților era venerabilul povestitor și om politic Nicu Gane. O casă de cetire, ale cării cărți s-au împrăștiat apoi, am organizat-o din ce am putut culege acasă pentru fundul mahalalelor, așa de părăsite și părăgenite, ca o amintire a soliei noastre.
În dorința de a nu lăsa fără nume această zguduire a spiritelor, propusesem acolo, la Iași, într-un avînt de tinereță întîrziată, închegarea unei „frății a bunilor români”, schițînd și un program, care mergea drept la cei de dedesupt, la sprijinitorii fără drept și fără glas ai societății românești, așa de ambițioase, la oamenii satelor. De aici a răsărit și ideea unei noi reviste, care să servească, pe lîngă ideea națională, și pe aceea a unei fundamentale reforme în domeniul social.
Astfel a ieșit, în luna lui april 1906, purtînd un frontispiciu expresiv al desemnatorului Stoica, descoperit după schițele din Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, cu tot ce avea el ca talent proaspăt și curăție de suflet, Neamul românesc, care se scotea de două ori pe săptămînă, ca organ de raliare a tuturor celor cari, în partide sau în afară de ele, doresc viața sprijinită pe realitățile naționale, a căror cunoștință ni se impusese. Între cei dintîi colaboratori a alergat, firește, cu ascuțimea satirei sale și cu puterea de a clădi construcții de o logică perfectă, așa de perfectă încît îl făcea să treacă uneori peste ce e posibil, și mai ales peste ce e imediat realizabil, d. A. C. Cuza, născut creator de doctrină, mai mult decît agitator pentru răspîndirea și adaptarea ei. În fond însă, oricare ne-ar fi fost punctul de plecare, deosebit, și temperamentul, de altă făptură, nimic nu despărțea vederile pe care unul le exprima, din obișnuință, negativ, iar altuia i se impuneau, pozitiv, ca lucruri de adus la îndeplinire și înfăptuiri care trebuie să rămîie.
