Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/213

Această pagină nu a fost verificată

era imposibilă. Autorii înși ai presupunerii păreau că nu sînt îndestul de lămuriți asupra scopului pe care-l urmăresc.

De altfel nici n-am mai stat împreună după această primă ședință, în care cred că eu singur reprezintam opoziția, partidele adverse făcînd greșeala pe care vor avea grijă să n-o repete cînd se va relua marea chestiune, de a se ținea dușmănește la o parte, ca și cum n-ar fi fost vorba de unul din cele mai mari interese naționale. Partidismul își dădea încă o dată roadele sale otrăvite.

Dar ceea ce ne-a oprit pe loc – și poate că a fost bine, căci altele vor fi împrejurările în care peste doi ani se va pune problema —, a fost pregătirea și izbucnirea războiului general.