făcând o mănăstire în mijlocul pădurii prielnice; dar el nu clădi din nou, ci înfrumuseță numai vechiul schit al lui Udriște clin veacul al XV-lea. Lângă dânsa erau curțile încăpătoare ale bogatului urmaș împărătesc și ginere de Domn.
Înzestrată cu multe moșii, mănăstirea a dus o viață asigurată, pănă ce un cutremur îi dărâmă zidurile la începutul veacului al XIX-lea. Ea se ridică din nou altfel de cum a fost;, egumenii greci îi dădură, atunci și mai tărziu, pănă după 1840, colonete de tencuială, o văpseală bătătoare la ochi, icoane nouă și scumpa catapiteasmă de marmură nesculptată. Dar ei nu-i putură întregi liniile armonioase de la început, și din ceia ce au fost atunci Mărginenii nu se mai vede decât frântura de inscripție cu vulturul împărătesc, ce zace într’un colț, după ce s’a prăbușit prin cutremur din fațada dărâmată, o tavă de la Radu Paisie și cutare potir care înșiră, în bun lucru ardelenesc din veacul al XVII-lea, proorocii și sfinții săi de argint suflat cu aur.
În locul călugărilor, hoții locuiesc astăzi încăperile mănăstirești, ei lucrează pretutindeni în grădini și lanuri supt paza baionetelor țintite spre dânșii; ba unul dintre ei păstrează, și nu fără credință, scumpele odoare ale bisericii. Convoiurile desgustătoare se înfundă pe drumul ce încunjură zidurile puternice ale penitenciarului, și în tot locul vederea și lucrul îți sâni tulburate de ușorul sunet metalic al lanțurilor supțiri care stăvilesc setea de avânturi a osândiților ce se întrebuințează la servicii mai lesnicioase în lăuntrul temniții. Dar ei s’au deprins, și de sigur nu li mai aud sunetul.
Iarăși pădure deasă și singură. Apoi muncelele apar foarte aproape în dreapta, înaintând în drepte linii șerpuitoare, verzi pe acest timp, de arbori răzleți, de tufișuri,
