stăpân pe acest pământ de hotar, — însuși tatăl femeii, de o cultură universală, care a fost scriitoarea în mai multe limbi Dora d’Istria. Se pare că la început se pusese numele Banului între ctitori, de și el nu se îndurase a da pământul fără plată: un rând a fost, în adevăr, șters și înlocuit cu altul, care vorbește de cumpărătură.
Cei d’intăiu călugări de aici, cari au venit cu cărți multe, cu unele manuscripte bune[1], cu icoane și portrete de învățători ai lor, au pornit de la Găldărușani, unde, ca și la Cernica, pătrunsese spiritul de reforme, de hărnicie disciplinată, de iubire pentru carte, de bună înțelegere frățească al Paisienilor din Moldova. În arhondaric se înșiră chipul de bătrâneță ale lui Paisie, acela al lui Calinic de Cernica, ajuns apoi episcop de Râmnic, și ale altor clerici din aceiași direcție. Calinic e înfățișat și mort, înveșmântat în scumpele-i odăjdii arhierești. Se vede și un portret al Mitropolitului Dionisie Lupu, ocrotitorul lui Lazăr și părtașul la întemeierea celei d’intăiu școli înalte românești în Capitala principatului muntean.
Azi paisianismul, sârguincioasa și rodnica obștejitie s’a dus. Dar îi vezi încă urmele în cuvioasa înfățișare a lucrurilor și oamenilor: bătrânul stareț voinic, eclesiarhul cu lungă barbă neagră, priceput în ale zugrăviei bisericești. Nu s’ar putea învia oare din asemenea urme vechiul curent folositor Bisericii și culturii?
- ↑ Unul trebuie să se afle acum în biblioteca lui I. G. Duca.
