Pagină:Noul ospiciu de alienați lângă București cu un plan și 6 tabele anexate.pdf/11

Această pagină a fost verificată
8

și cu toate perfecționările pe cari știința actuală le recomandă.

Alienatul e considerat și tratat ca orice bolnav și rezultatele obținute sunt însemnate, atât prin numărul și felul vindecărilor, cât și prin prezervarea socială efectuată.

Astfel Franța asistă peste 60.000 alienați în 81 institute, Germania peste 64.000, în 130 azile publice, Elveția peste 6.000 în 20 ospicii, Olanda peste 8.000 în 25 ospicii, Belgia aproape 12.000, Scoția 15.000, vecina noastră Austria, fără Ungaria, are 31 institute publice, care asistă peste 17.000 alienați.

Peste tot, în această stare, există și numeroase institute private, cu un însemnat număr de bolnavi.

Dacă ne întoarcem acum privirea asupra cătării alienaților în România găsim o stare foarte primitivă și tristă.

Ospiciul public principal al țării este Mărcuța, cu 690 bolnavi. Mai avem ospiciul Golia din Iași, cu 100 paturi, Monastirea Neamț, cu 100 bolnavi, Madona Dudu din Craiova, cu 80 paturi (din fonduri private), și în fine depozitul provizoriu dela Institutul Caritatea, cu 20 bolnavi. Acestea toate sunt deci ospicii mici, și, afară de Madona Dudu, au caracterul de instalațiuni provizorii. Ele sunt toate supra-încărcate de bolnavi.

Mai toți alienații gravi, cari se ivesc în țară, sunt aduși spre internare la Mărcuța. Aci e ospiciul central. Și acest ospiciu nu e decât o înjghebare provizorie, făcut în 1846, în o veche monastire, cu destinația a servi până la momentul clădirei unui ospiciu sistematic central. Din împrejurări diferite acest mo-