Pagină:Noul ospiciu de alienați lângă București cu un plan și 6 tabele anexate.pdf/13

Această pagină a fost verificată
10

mocirloasă și infectând toată regiunea cu germenii paludismului, deleter tuturor locuitorilor, dar mai ales sărmanilor alienați, cari nu știu și nici nu pot evità țânțarii aducători de molimă.

Nu avem tout-a-l’égout, nu avem nici măcar canal pentru scurgerea imundițiilor din latrină. Aceste latrine ajung deci în o stare oribilă, căci alienații nu prea au noțiunea curățeniei.

Cu durere în suflet trebue să declarăm că toate silințele de îmbunătățire, ce Eforia și noi am depus, nu pot îndreptà răul și starea în care se află ospiciul central al țării, este așà de tristă în cât face o rușine pentru patria noastră, și o scoboară, din acest punct de vedere, la nivelul unor state înapoiate, așezate în afară de Europa. Și cu atât mai grea e situația acesta cu cât numărul bolnavilor ce ni se trimet anual sporește repede. Din statistică mișcării bolnavilor pe ultimii 20 de ani reese cât de repede sporește numărul admișilor: dela 150 a sporit la 690[1].

Tot din acea statistică se vede că mortalitatea bolnavilor e mare. A ajuns uneori la proporția enormă de 20 și 23%; cifrele coincideau cu acumularea bolnavilor și dărăpănarea clădirilor. Imediat ce se destinau sume pentru reparații mai bune, sau pentru mici clădiri noi, se vede o ameliorare în mersul vindecărilor, și o scădere a mortalității. Dăm ca exemplu anii 1894, 1898, 1900 (mortalitate 11–12%, pe când în apus e de 6–9%). Aceasta, e o nouă dovadă a faptului bine stabilit, că pentru tratarea alienaților, valoarea clădirei intervine cu o putere mai mare chiar


  1. În momentul de față se află aproape 700 alienați în ospiciu.