14 PERICLE PAPAHAGI 144
TOSCA și G’EGA sau G’EGAN
Pe lângă numirea de Arbines cu care Aromânii desemnează poporul albanez de pretutindeni, obișnuiesc a-i deosebi și după regiunea locuită, anume dacă sunt nordici sau sudici, vorbind unul din cele două dialecte albanezești. Așa pe cei sudici îi numesc Arbinès toscă sau simplu toscă, iar pe cei nordici Arbinés g’egă sau g’egan sau simplu g’egă, g’egan, iar regiunile respective sunt numite: Toscărie și G’igărie. Aceste numiri din urmă sunt formate de la cuvintele : toscan și g'egan plus sufixul -ie. Ar fi trebuit să avem, deci, arom. Toscănie și G’igănie. Avem însă Toscărie și G’igărie, cu rotacizarea lui — n — și aceasta datorită faptului că Aromânii le-au împrumutat ambele din dialectul albanez tosc, caracterizat tocmai prin rotacism, spre deosebirea dialectului albanezesc nordic, în care rotacismul lipsește, — și cu care Aromânii sau conlocuesc sau se învecinează.
L’IAP
O altă numire obișnuită de Aromânii din Albania pentru Albanejii de prin Muzăkia este cea de L’ǐap, pl. L’ǐapi și L’ǐapeańǐ. Această numire însă, ca și cea de g’egă cu care sunt desemnați g’eģii, trec mai mult drept porecle și sunt întrebuințate de cele mai multe ori în mod batjocoritor la adresa Albanejilor.
SĂRCĂCIANI
Numele de Săricăciani Sărăcăciani și mai ales, cel mai întrebuințat, prescurtatul Sărcăciani, (citește: Sărcăčánǐ), se dă de Aromâni Românilor, grecizați astăzi, cari se îndeletnicesc cu viața păstorească și sunt răspândiți în toată Peninsula-Balcanică, până în Balcani, și Marea Adriatică. Ei pe ei se numesc Vlahi și rar Saracačanéï, pentru cuvântul ce-l arătăm mai la vale, căci altfel ei îl consideră acest termen ca injurie, după cât știm noi. Așa, dacă întrebi pe un Sărcăcian, ce este, îți răspunde mândru: Είμαι βλάχος «sunt Român». «Noi Românii», spun ei, dar niciodată Saracačanos, pl. Saracačan'ei. Sub această numire apar doar în cântecele lor populare. Iată un exemplu:
www.digibuc.ro
