3 NUMIRI ETNICE LA AROMÂNI 133
«Slavii desemnau pe Bizantini rar cu numele de Romani (Romei, Rumi), cum se numiau Romanii din Răsărit ('Ρωμαίοι), ne spune Jireček, sau cum erau numiți de Perși, Arabi și Turci (Rum, Urum), ci de cele mai multe ori ca Greci (Grk, Grčin) tocmai după uzul limbii romanice (rom. și alb. Grek)»* Firește, după uzul limbii romanice de răsărit, care este limba românească.
6. Considerația că legăturile dintre Aromâni și Daco-Români n-au fost aproape niciodată întrerupte cu desăvârșire (vezi 1) lămurește mulțumitor desvoltarea uniformă a limbii românești, unitatea acestei limbi. In adevăr, cum era și firesc, limba românească se formează în cuprinsul întregului imperiu roman de răsărit, deci atât în Dacia-Traiană, cât și în Dacia Aureliană. Intre sec. al treilea și cele următoare, până când încep barbarii să năvăliască în imperiu, limba românească se desvoltă fără înrâurirea vreunui idiom din cele ale popoarelor năvălitoare. Chiar după năvălirea Slavilor, poporul cu care Românii se amestecă mai mult, trebuie deasemenea să admitem, că limba românească își urmează desvoltarea sa firească, fără înrâurirea slavă și aceasta pentru multă vreme, căci nu putem admite ca o limbă barbară să poată înrâuri, cu prima atingere, graiul unui popor, cel mai strălucit pe acea vreme. Exemple de această natură sunt multe. Această părere este deasemenea conformă cu rezultatele ce ni le dă studiul filologiei. Elementele slave sunt posterioare formării limbii românești; ele sunt postdialectale. Acest adevăr este întărit și de studiul elementelor slave și străine în genere, care arată că mai toate aceste elemente se introduc târziu în Româna din Dacia sau din Peninsula balcanică. Toate elementele străine în limba română, deci și cele slave sunt posterioare despărțirii dialectelor, iar despărțirea aceasta este în orice caz posterioară veacului al IX-lea, fără a fi, după cum s-a spus, o despărțire lipsită cu totul de legături dintre Românii nordici cu cei sudici. Caracterul elementelor străine din română în genere este nou, posterior formării dialectelor, deci târziu și admițând pentru desvoltarea
- - Jireček, Rom.Dalm. 1.36; 3.73; Archiv f. sl. Philol, 3 (1910), pag. 450: «Die Slaven bezeichneten die Byzantiner nur selten als Römer (Rumi), wie sich die Oströmer selbst nannten ('Ρωμαίοι) oder wie von den Persen, Arabern und Turken genannt wurden (Rum, Urum), sondern meist als Griechen (Grk, Grčin) ganz nach dem romanischen Sprachgebrauch (rum. und alb. grek)».
www.digibuc.ro
