Pagină:Originea familiei, a proprietății private și a statului – Friedrich Engels.pdf/106

Această pagină nu a fost verificată

lor ce-l purtau; dar arborele genealogic al ginții avea rădăcini așa de adânci în trecut, încât membrii ei nu-și mai puteau dovedi adevăratul lor grad de înrudire reciprocă, afară de cazurile puțin numeroase, când era vorba de strămoși mai recenți, comuni. Numele însuși era dovada origini comune și încă o dovadă neîndoielnică, exceptând cazurile de adoptare. Dimpotrivă, negarea de fapt a oricărei înrudiri între tovarăși de gintă așa cum au făcut Grote și Niebuhr, care făcură din gintă o creație cu totul inventată și fictivă, este demnă de savantlâcul „ideal”, adică de cabinet. Intrucât înlănțuirea generațiilor, mai ales după ivirea monogamiei, se pierde în trecut si pentrucă realitatea trecută se reflectează în creațiunile fantastice ale mitologiei, burtă-verzii cumsecade au tras și trag concluzia că arborele genealogic imaginar a dat naștere unor ginți reale!”.

Ca și la Americani, fratria era o gintă-mamă împărțită în mai multe ginți-fiice, pe care ginta-mamă le unea la un loc, și prin care ele descindeau adesea dintr’un strămoș comun. Astfel după Grote „toți membrii contemporani ai fratriei lui Hekateus aveau ca strămoș comun de a șaisprezecea spiță pe acelaș zeu”; toate gințile acestei fratrii erau deci literalmente ginți-surori. Fratria apare încă la Homer ca o unitate militară, în vestitul pasaj în care Nestor sfătuește pe Agamemnon: „Așează pe bărbați după triburi și fratrii în așa fel ca fratria să dea sprijin fratriei și tribul tribului”; afară de aceasta, fratria avea dreptul și datoria de a urmări omorul săvârșit asupra unui frator, deci în vremurile mai vechi ea avea și îndatorirea de a răzbuna sângele vărsat. Ea mai avea sanctuare și ceremonii comune, după cum desvoltarea întregii mitologii grecești din vechiul cult aric al naturi era în cea mai mare parte determinată de ginți și de fratrii, și avea loc chiar în sânul acestora. Ea mai avea un șef (phratriarhos) și, după De Coulanges, ținea de asemenea adunări, lua hotărîri obligatorii, avea o justiție și administrație. Insuși statul de mai târziu care ignora ginta, lăsa fratriei anumite funcțiuni publice de îndeplinit.

Mai multe fratrii înrudite formează un trib. In Atica erau patru triburi, cu câte trei fratrii, dintre care fiecare număra 106