Pagină:Poesii (1888-1894).djvu/133

«Tu, fiŭ de 'mpărat, aĭ turme de balaurĭ și de smeĭ,
«Eŭ, de jos, copila măriĭ și al codruluĭ de teĭ,
«N'am nimic decît suspinul dus de vînt din undă 'n undă
«Și cernutul alb de creangă ce sĕ 'ncearcă să-mĭ ascundă
«Cărărușa din pădure... eștĭ puternic, tu... eștĭ mare...
«Eŭ nimica, o sărmană, pe pămînt uitată floare...
«Și eŭ dacă 'n neștiința-mĭ, întristatu-te-am vre-odată,
«Dacă ți-am greșit că 'n lume te-am iubit o viață toată
«Uită-mĕ; dar copilașul cu nimic nu-ĭ vinovat...
«Poțĭ să mĕ urăștĭ pe mine... de demult eŭ te-am iertat...
«...Peste groapă-mĭ cînd lăsa-va ramul bruma luĭ de floare,
«Cînd m'or plînge pe sub stîncă tînguioasele isvoare,
«Poțĭ să-mĭ blăstămĭ ș'amintirea și mormîntu-mĭ nejălît...
«Astăzĭ nu-țĭ uita copilul... Mi-ĭ ierta că te-am iubit...»
A căzut pe gindurĭ iară, a rămas ca maĭ nainte:
Amintirĭ din alte vremurĭ dureros îĭ cad în minte
Și tărziŭ, tărziŭ, cu jale înecîndu-se 'n suspine
Ne-auzit de 'ncet îngînă : «nu maĭ vine, nu maĭ vine...»
Cît de dulce 'n iarba deasă pănă 'n ziuă sĕ alint
Greerĭ — țîrîit metalic, licuricĭ — lacrimĭ de-argint —
Și ce liniștit în vale creanga'n marginĭ de pădure
Joacă umbra-ĭ peste apa îngrădită 'n lespezĭ sure...
Nicĭ o larmă... luna doarme peste ape poleite...
Dulce-ĭ noaptea, mut e codrul, triste-s lumile-adormite...