Această pagină a fost verificată
Prin nesfîrșitul bărăgan
Sĕ duc doĭnind cu vĭers de foc
Un traĭŭ mînat din loc în loc
Făr' de-adăpost, fără de-alean,
Făr' de noroc!
Și sĕ tot duc...; doar unul numa
În drumul lor spre răsărit
Rămîne 'n urmă istovit:
El îĭ moșneag și e acuma
Către sfirșit.
Perdea de lacrimĭ îl apasă
Pe ochĭ orbițĭ de-atîta soare;
Prin ceață-ĭ cată 'n depărtare
Și-ĭ vede cum sĕ duc și-l lasă
Uitat de moare.
«Vĕ ducețĭ...; duce-vĕ-țĭ cu bine[1]
«În țara mea, la cîmpul sfînt
«Cu florĭ ce rîd și c'un pămînt
«Ce-ar fi avut și pentru mine
«Loc de mormînt.
- ↑ erată, pag. 146 (ws)