două mumii…… care nu erau cel puțin egiptene, — stau cu totul departe de știința de-a te predispune către limbile lor moarte. Și în locul lor, poetul Zamfirescu mă fermeca, îmi da aripi. Această amintire îmi deschide plăcerea de a vorbi de poet într’un fel intim, familiar și din toate punctele de vedere simpatic.
Mihail Zamfirescu este o figură interesantă în literatura noastră. Nu este un cugetător, nu este un filosof, dar în în general mai toate poeziile sale gravitează într’o atmosferă de originalitate.
Recitând din nou volumul său, am descoperit calități ne zărite pentru un cititor superficial. Și două din aceste calități sunt, cea d’intâiu: o vădită emancipare de subt școala, sau mai bine zis curentul elegiac, de care Dumitru Bolintineanu a abuzat atât de mult și ce înbolnăvise aproape pe mai toți tinerii din epoca sea; a daua calitate este absoluta lipsă de poezii patriotice, vecinica banalitate a celor mai mulți poeți din generațiunea trecută.
Aceste două calități, printre altele,
