Poetul însă s’arată adese ori lipsit de credință în femeie. Și par’că l-ai ghici că în adâncul sufletului avea scris faimosul cuvânt al lui Hamlet: «Slăbiciune!… acesta este numele tău femeie»!… Poemele: «Irena» si «Nocturna» arată îndestul nestatornicia și amăgirea iubirei de femeie. Dar mai ales această sarcastică strofă din poezia «Somnulența» ce este admirabilă:
Femeile și ele sunt tot așa frumoase
Dar tot așa perfide ca ’n timpuri fabuloase,
Candoarea și constanța… un văl aeriform !
Surîsul lor adesea îl sorb în voluptate,
Dar când încep a’mi spune de-amor, de-eternitate.
Adorm… și dorm… dorm!…
Poate că tocmai acest scepticism ușor a scăpat inima poetului din adâncurile pasiunilor mari. Am spus-o și mai repet : Zamfirescu nu e un filosof, un cugetător. Un poet filosof chiar din acest scepticism ar fi putut să ne cânte sfâșierile inimei când e stăpânită de necredință.
Genul fantastic al baladelor și legendelor, Zamfirescu l-a întrebuințat mult și adese-ori cu succes. Unele din ele
