În cartea D-sale suntem foarte surprinși de lipsa unor autori ca D-nii Gheorghe Sion, Ionescu Gion, Th. D. Speranță, Duiliu Zamfirescu, Petrino, Mihail Zamfirescu și alții. Ași fi dorit să văd în D-l Șăineanu un judecător simpatic și drept, care să dea locul cuvenit fie-cărui scriitor român care a adus un prinos de muncă la dezvoltarea literaturei noastre.
Și lucru curios, D-l Șăineanu nu poate fi învinovățit de lipsă de gust literar. Din potrivă, cartea D-sale conține cele mai admirabile modele din scriitorii nostri. Se vede bine că autorul a depus o atențiune și plăcere rară îngrijea de-a alege tot ce putea fi mai distins.
În acest sens, lucrarea D-sale, până acum, este cea mal bună. Ea are chiar aspectul unei colecțiuni de bucăți de versuri și proză, interesantă nu numai pentru un școlar, ci și pentru un cititor cult și de gust.