melor luĭ Leconte de Lisle, dovedește spiritul sĕŭ profund și de un pesimism maĭestos. Flaubert pentru un adjectiv pĭerdea nopțĭ întregĭ. Munca aceasta de a căuta expresiunea justă și logică, care să exprime o ideĭe saŭ un simțimânt, explică spiritul de observație adânc al mareluĭ romanțier. Exemplele în acest sens pot fi numeroase.
D. Gherea se oprește foarte rar la studiul părților estetice ale uneĭ opere literare. Cel mult, din când în când, le atinge cu repezi și ușoare aprecieri.
Se poate spune însă că aceasta scade valoarea Studiilor critice? Eŭ cred că nu. D. Gherea rĕmâne un mare critic social, un istoric al operilor literare, până acum, incomparabil în țara noastră. Pe lângă aceasta, dupe cum s’a observat de toțĭ, criticul are o subiectivitate cu deosebire simpatică în studiile sale: se exală din ele un fond puternic și cuceritor de umanitarism, de optimism prietenos și bine-făcător, și maĭ ales, o moralitate înaltă, care va avea înrîurirĭ mari asupra societățeĭ noastre.