câte-va poezii ce au un farmec original. În aceste poezii se întrevede tot Teleor, nuvelistul, așa cum îl știm: spiritual, gentil, și câte o dată, surprinzându-ne cu o rară finețe de impresionist. Cele mal alese bucăți din această culegere mi se par următoarele: Idilă, Subt umbrar, Mititica, Un confrate și Vînzătorul de gazete. Aceasta din urmă, — cu câte-va rezerve făcute asupra formei, — este un mic cap de operă. Subiectul: un nenorocit proletar ieșit de curând din Mărcuța, caută de lucru ca să'și câștige o pâine. Inchipuiți- vi'l : „slab, galben, bătrân, cu ochi sălbatici cu aier de bandit, c'un zîmbet rece, straniu”. Intră în redacția unui ziar cerând să i se dea câte-va foi spre a le vinde. I se dă. Când i se cere banii, tăcu: îi mâncase. Gazetarii îl deteră pe ușe-afară. El:
.... ese, făr' să știe ce face, ce-o să facă...
Și într'un gang, cămașa murdară își desbracă,
P'o mână o întinde, — 'I revine bărbăția,
Pe ulițe aleargă strigând: „Democrația”!
Povestea acestui nebun este povestea unei lumi întregi de nenorociți!
