Credeți-mi: iubesc mult pe oamenii cari rîd, — dar mai ales pe cei cari mă fac să rîd.
„Anecdotele” D-lui Speranță au fost judecate din toate punctele de vedere literare. Criticul lorga, poetul Vlahuță, alții încă, le-au consacrat pagini admirabile de critică. Anecdotele însă, mai înainte de ori-ce, te fac să rîzi. Dintr'însele se egzală o atmosferă de umor adorabilă. Citirea Anecdotelor e o serbătoare veselă. Această influență binefăcătoarea rîsului este, după părerea mea, calitatea de frunte a Anecdotelor. In rîs stă toată arta lor. Și pe lângă talentul rar al autorului, ele mal arată și rîsul fin, vioia și satiric al poporului nostru. Poporul știe să rîdă.
D-l Speranță a cristalizat acest rîs al poporului, ca artist și psiholog.
Când îl citesc, tot-d'auna rîd. Iată pentru ce'l admir.
