frunțuzește și nu în limba maternă, mulți se vor fi întrebând; dar faptul dovedește, înainte de toate, că autorii lor cred că o carte scrisă în graiul lui Voltaire este mal lesne respândită și citită.
Autorul acestui volum de poezii franceze mi se pare cel mai desăvîrșit tip al poetului prin imitație. Imi închipuiesc pe acest tînăr autor trăind în străinătate, într'o atmosferă literară bogată, citind cu pasiune pe toți poeții mari ai timpului și primind de la toți o înmagazinare de impresii, senzațiuni și idei. Această înmagazinare n'a rămas închisă în sufletul său, neștiută de nimeni, păstrată într'un colț misterios și intim, ea a avut nevoie de-a fi revărsată, ca o apă peste matcă, și această nevoie psihologică tînărul autor a concretizat'o în versuri. Ce s'a întâmplat însă? Materialul său poetic nu era de cât reflexul poeziilor mai de mult citite, nu era de cât ecoul slab al poeților citiți.
La câți poeți, prin imitațiune, n'a dat prilej să se ivească Bolintineanu?!
