nici azi, fu socotită ca foarte mare, și drept pedeapsă, trebui să stau în picioare, întinzând o palmă pe care primii trei lovituri date cu o linie de abanos, tivită cu alamă, ceeace era și dureros și umilitor.
E singura dată în toată viața mea, când mi s’a aplicat lovirea corporală ca mijloc de educație.
După părerea mea, pedeapsa nu era potrivită cu greșala și amintirea acestei corecțiuni mă ustură încă. Se vede că Mademoiselle era în toane rele în acea zi. Morală:
Guvernantele trebue să se ferească de a fi în toane rele, dar fetițelor nu trebue să le fie prea dragi miresmele plăcute, căci se ascunde în această slăbiciune sămânța pierzării, și nici nu trebue să se zăpăcească în clipa de primejdie și să depună pensule lipicioase pe hârtie albă curată, în loc de a le băga îndărăt în borcan.
Oricum e o tristă poveste și grozav de urâtă mi-e amintirea liniei negre, cu margini strălucitoare.
Mai sunt și amintiri plăcute, despre sala de studii din Clarence-House. Acolo cunoscui pentru întâia oară gustul de „toffee!”, acolo ni se cetiră „Les Malheurs de Sophie” și multe alte cărți încântătoare.
Tot din această cameră, auzeam regimentul de „gardă” sau „escadronul albastru” în trecerea lor pentru a schimba garda. Treceau cu un zăngănit de metal care se auzea chiar prin ferestrele închise. Ce chin era să stai neclintită pe scaun, în loc să sari să privești de sus neasemănata strălucire. De departe se auzea apropiindu-se tropotul cailor. Veneau!
