bucuriile vieții, cu care se înconjura? Nu mă măgulesc cu gândul că ași putea răspunde la aceste întrebări; eram prea copil pe atunci, iar mai târziu, când mă făcui mai mare, am văzut-o prea rar.
Faptul rămâne: prezența ei, dacă nu și personalitatea ei, era covârșitoare, iar palatele ei, câtă vreme a trăit între zidurile lor, aveau ceva de sanctuar, de care nu te puteai apropia, fără o teamă îmbinată cu oarecare îngrijorare.
Un fior deosebit te pătrundea, când vedeai de departe curierul călare al bunicii, venind în trap, dealungul drumului, înaintea trăsurii ei. Bunica niciodată nu eșea în trăsură fără’un înaintaș călare.
Acest înaintaș al prezenței regale, cu fața solemnă, într’o livrea neagră, impecabilă și îngrijită ca vestmântul unui episcop, pe un strașnic sur rotat, lustruit până la neîntrecuta desăvârșire ce se poate atinge numai în-tr’un grajd englez, se ivea deodată la o cotitură a drumului: trap, trap, trap, trap; sunetul copitelor lui era de ajuns ca să-ți bată inima de așteptare. Acest călăreț în haine negre, care niciodată nu zâmbea, sau mai bine zis, nu oglindea nimic decât darul fără pereche de a insufla nemărginită încredere, alcătuia el singur ceva mai regal și impunător decât orice măreț alai de trâmbițe, sau orice escortă în strălucite haine militărești. Trap, trap, trap, trap; și iată și trăsura Majestății Sale, trasă de doi sau patru suri tot așa de strălucitori și bine struniți ca și cel ce adusese vestea sosirii lor; și în caleașca deschisă, ședea o micuță bătrână Lady, cu o minunată pălărie de modă veche și o manta antideluviană