cu umeri lăsați în jos, neagră, și câte odată împodobită cu alb.
Nimic bătător la ochi, nimic care să încerce a reține privirile, întregul echipaj simplu și fără ornamente, dar ce fior te pătrundea la trecerea acestei simple trăsuri!...
Trap, trap, trap, trap; reverențe adânci, mâini și batiste fluturând în aer, zâmbete pe toate fețele, și un zâmbet ca răspuns din partea micei bătrâne doamne din trăsură—doar o privire din fugă, dar ce adânc ți se întipărea amintirea ei!...
Trap, trap... sunetul mergea scăzând. Și fiecare rămânea cu ochii țintă la trăsură, la cai, la înaintașul călare,... trap, trap, mai slab, tot mai slab.... până se stingea cu totul...
Bunica-regină!
Nu văzurăm mult pe bunica în acea toamnă; țin minte totuși o plimbare cu trăsura cu dânsa până la un lac, departe, printre dealuri, care se chema Dool-Loch.
Plimbările cu trăsura erau pentru bunica o parte esențială a vieții ei bine rânduite.
In fiecare zi eșea la plimbare, oricare ar fi fost vremea, și mai totdeauna în trăsură deschisă. Nici ploaia, nici furtuna, nici frigul n’o opreau; plimbările erau tot atât de nelipsite ca și răsăritul și apusul soarelui; nici o întâmplare bună sau rea, nici măcar o catastrofă nu puteau opri plimbările bunicii.
Erau de obicei și extrem de lungi.
In împrejurimile Balmoralului, regina Victoria, clădise căsuțe de piatră, în locurile în care îi plăcea mai mult să se plimbe și lua adesea ceaiul într’una sau alta din aceste căsute.
