Dealungul vieții mele m’am simțit atrasă de chipuri frumoase, și mi-aduc aminte de unii musafiri primiți la Eastwell, luminoși, ca strălucirea unei stele, pe cari n’am mai putut să-i uit.
Imi păreau întâmplări de mare însemnătate.
Două femei de tip foarte deosebit, făceau parte din acele stele: una era Lady Georgina Dudley și cealaltă Lady Randolph Churchill.[1]
Lady Dudley ca și Lady Hellen Vincent, au rămas totdeauna pentru mine tipul ideal al frumuseții engleze. Era în Lady Dudley o desăvârșire care mi s’a întipărit neștearsă în minte, cu toate că n’am văzut-o decât foarte rar.
Lady Randolph avea o frumusețe mai bătătoare la ochi; ar fi putut fi luată drept italiancă sau spaniolă. Ochii ei erau mari și negri, gura avea o linie încântătoare, plină de mișcare și de duh, părul îi era de un negru albăstrui și lucios; în totul semăna a creolă. Veselă și vioaie, râdea cu glas tare, arătând minunați dinți albi și părea întotdeauna fericită.
Ea și mama erau foarte bune prietene; — eram prea copilă pentru a înțelege ce le atrăgea una către alta, căci erau desigur, cât se poate de deosebite; dar le vedeam foarte des împreună și o găseam pe Lady Randolph cu totul după gustul nostru.
Mama cânta la pian la patru mâini cu dânsa în marea bibliotecă dela Estwell. Adeseori eram și noi de față, cu gândul la jocurile noastre, iar amândouă doamnele cufundate
- ↑ Doamne din aristocrația engleză renumite pentru frumusețea lor.
