Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/144

Această pagină nu a fost verificată

sălbatecă, însă atât de pitorești, încât ar fi fost la locul lor în basmele cele mai fantastice. Și câțiva din acești Cazaci în lungi mantale roșii, cu înalte căciuli de blană, înarmați până în dinți, stau de pază la ușa stăpânilor lor; pe pieptul lor atârnau, ca o dungă, cartușele înfipte în galoane de argint; înaltele lor cisme negre fără tocuri se încrețesc în cute mărunte la glezne și răspândesc o mireasmă plăcută de piele de Rusia. Ochii mei mai văd și lungi coridoare, vestibuluri și saloane, de o mărime peste fire, care se deschid unele într’altele, iar picioarele noastre tropăe sfios peste largi întinderi de podele, atât de nemărginite și de lustruite încât ni-se pare că pășim pe ghiață.

Și peste tot, un miros foarte caracteristic: un amestec de terebentină, de piele de Rusia și de fum de țigară, cu un parfum, unic în felul lui, care deosebea palatele imperiale. Imperial e cuvântul potrivit, fantastic, ca în basmele celor „o mie și una de nopți”; orice superlativ e la locul lui și nimerit în acea Rusie a Țarilor, acea Rusie plină de splendoare, care azi nu mai e...

Și iată că mama ne duce de mână, pe noi fetițe engleze, ne duce în miezul acestei minuni, din care se trăgea și în care își avea încă locul; mama care face cruce în felul ei deosebit în paraclisul cu multe icoane — slabă resfrângere a strălucirii fără seamăn din bisericile rusești odinioară ale ei; căci ale ei fuseseră toate acestea, până când se sălășlui în potolita Anglie. Uriașul cu păr cărunt și favorite tunse scurt, cu chipul cam sever, însă cu ochii și gura binevoitoare, e tatăl ei, împăratul; iar ceilalți uriași mai tineri —