Admirația noastră era amestecată întrucâtva și cu teamă, căci toți erau nemaipomenit de înalți, de voinici și de splendizi; și apoi aveau obiceiul de a ne necăji în glumă.
Unchii din Anglia nu ne băgau în seamă; rudele din Rusia nu priveau deasupra capetelor noastre, dimpotrivă, ne dădeau prea multă atenție și ne necăjeau fără milă, întotdeauna, cu orice prilej, fie singuri cu noi, fie în public.
Ași întârzia prea mult dacă ași vrea să-i descriu pe toți; dar câteva din chipurile lor, sunt încă așa de limpezi, așa de pline de înțeles, pentru mine cel puțin, încât trebue să încerc a zugrăvi aici pe câțiva dintre ei și să-i fac să trăiască încăodată, așa cum i-am văzut.
Mai întâi, pe unchiul Sasha, împăratul Alexandru III, o namilă de om, spătos, puternic, bun, blajin, mai puțin impunător decât unii dintre unchi, cu toate că purta coroana și că era de o mărime peste fire.
Avea barbă blondă și ochi albaștri, blânzi; purtarea lui cu noi, copiii, era veselă, îngăduitoare, și-mi aduc aminte de el, mai în deosebi, cu prilejul unui joc, ce-l născocise pentru plăcerea tuturor, mari și mici: în grădină se afla un catarg, pe atunci parte însemnată a corbăiilor pe care învățau fiii lui să se urce și să mânuiască funii și pânze. Ca pază împotriva căzăturilor primejdioase, se întinsese o plasă mare dedesubt. Unchiului Sasha îi plăceau glumele, așadar îi trăsnise prin minte ideea încântător de poznașă de a-și pofti musafirii, după dejun, să alerge și să sară în plasă. Nu-mi aduc aminte de vreun joc care să ne fi făcut să râdem atâta, și hazul ajungea
