„Ah! voici la jolie petite!”. „La jolie petite”[1] eram eu și de atunci n’am mai uitat-o niciodată.
Dar perechea care mă încânta mai mult, era unchiul Serge și tanti Ella, ființă de o îngerească frumusețe despre care am mai vorbit. Se căsătoriseră de curând și frumusețea și dulceața ei aveau ceva de vis.
Unchiul Serge era dintre toți frații, cel mai apropiat în vârstă cu mama, care fusese crescută împreună cu el și cu unchiul Paul. Ca deosebire de ceilalți trei frați mai mari, vânjoși și spătoși, cu toată înălțimea lor, acest unchi era înalt și subțire ca bradul din zicătoare. Cu mult mai impunător decât toți unchii era totuși alesul, favoritul nostru. Poate datorită neasemănatului farmec al soției sale, unchiul Sergiu avea în viața noastră o mare însemnătate.
Numele lui în istorie, mă tem că va rămâne ca al unui fanatic și al unui reacționar; moartea-i fu năpraznică și îngrozitoare. Dar eu nu vorbesc despre marele duce Sergiu, guvernatorul Moscovei, ucis de o bombă a nihiliști-lor; unchiul Serge despre care vorbesc, era sever și impunător, dar iubea copiii, el care era menit să nu aibă. Ne dojenea și nu trecea cu vederea nici o greșală, dar de câte ori putea, venea să ne vadă în timpul băii, (lucru pe care nu știu de ce, toți copiii încearcă să-l obțină dela mai marii lor), sau venea să ne înfășoare cu plapoma în pat, și să ne sărute, urându-ne noapte bună.
Unchiul Sergiu avea barba scurtă și blondă, buzele îi erau subțiri și strânse într’o linie fără mlădiere, neînduplecată.
- ↑ Franțuzește în text.
