într’un fel cu totul deosebit și numai al ei.
Bineînțeles, o prindea orice, căci era înaltă, subțire și nespus de mlădioasă, și nici o răsură n’ar fi putut fi asemănată cu frăgezimea pieliței ei.
Nu știu ce într’însa aducea și cu un crin; neprihănirea ei era fără seamăn; nu-ți puteai lua ochii dela ea și când te despărțeai de ea seara, te bucurai dinainte, de ceasul de a doua zi, când urma s’o vezi iarăși.
Costumul de gală al Curții rusești era cât se poate de pitoresc. Era alcătuit din largi rochii de catifea ce se deschideau pe foaia din față de atlaz alb; croiala lor cu trenă lungă și largi mâneci ce atârnau foarte jos, avea ceva medieval. Bogat înflorate cu argint și aur, se purtau în toate culorile curcubeului; cele mai bogate fiind dintr’o țesătură de aur sau de argint. Un „cacoșnic” în formă de nimb, dela care atârna un văl, însoțea neapărat acest costum, încât orice femee părea a fi încoronată.
Asemănarea costumelor făcea din orice serbare la Curtea rusească, o priveliște fără pereche prin pitorescul ei, prin bogăția culorilor și nemaipomenita lor strălucire. Adevărate arătări din „O mie și una de nopți”, de o splendoare bizantină, și pline de toată misterioasa vrajă a Răsăritului. Pe acea vreme, intrarea, în procesiune, a familiei imperiale rusești în vreo sală de serbare sau în vreo biserică împodobită cu chipuri sfinte, alcătuia un tablou pe care nu-l mai putea uita cine-l văzuse odată.
Tanti Ella, în astfel de împrejurări, semăna atât de bine cu o arătare din basme,
