rit, care ascunde ochilor mei neinițiați, taine în cari nu am nici o parte. Mă simt plină de evlavie, însă atât de mică și fără însemnătate, aproape fără noimă aici; toți ceilalți sunt la locul lor, numai eu sunt o mică străină, pentru care nimic din toate acestea nu-i ceva obișnuit. Și nori de tămâie, parcă ar vrea să întindă în fața mea un văl, plutesc ca o ceață între mine și tot ce privesc.
Pe când mă uit vrăjită la atâta strălucire, răpită într’o lume fermecată, voci uimitoare umplu bolțile cu cântări de o așa frumusețe și măreție, încât mă fac să tremur de o înfrigurare necunoscută; în deosebi, un bas atât de puternic și de răsunător, încât fără voe îți ții răsuflarea ascultându-l. E cu putință ca glasul omenesc să atingă o asemenea măreție! Sună ca un dangăt adânc de clopot, biserica pare prea mică pentru a cuprinde vibrarea lui, ți se pare că vor să se surpe pereții pentru a lăsa cerul să privească înăuntru!
Mă uit pe furiș în jurul meu, să văd ce simt ceilalți, cei de aici, cei pentru cari această strălucire ca din basme, nu-i nimic nou. Ochii mei cercetează sfios fiecare chip. S’a văzut vreodată o adunare mai impunătoare, mai de seamă, bărbați mai falnici, femei mai frumoase, și în vestminte mai sclipitoare? Și unde în toată larga lume s’au mai văzut vreodată asemenea juvaere?
La locurile de onoare stau unchiul Sasha și tanti Minny, pe acea vreme împărat și împărăteasă. Rochia ei de aur e pe deantregul acoperită cu flori de argint; poartă o tiară bătută cu safire atât de mari, încât par niște ochi enormi; cascade” de diamante și de mărgăritare atârnă în jurul gâtului ei, până
