vârsta nu i-a încovoiat umerii, nici nu i-a plecat capul. Diamantele din părul ei alb, parcă sunt chiciură pe zăpadă, și poartă pe dânsa mai multe mărgăritare decât toate cele de față; șiragurile cad în grele cascade peste lenta roșie a decorației; știe fără greș ce-i șade bine, și în adevăr, răsare ca o mândră străbună printre cei mult mai tineri cari o înconjoară.
Dar ce mai alai de uniforme! Cât de înalți sunt toți unchii și verii mei! Parcă mă tem să mă uit în sus la ei, dar cât de frumoși și de falnici sunt unii dintre ei! Trebue să mărturisesc însă că se aflau printre ei și câțiva bătrâni, urâți deabinele, dar se pierd printre cei chipeși; nu sunt decât niște umbre cari fac să reiasă strălucirea celorlalți; ochii mei îi părăsesc îndată pentru a se ținti cu lăcomie asupra celor cari mă vrăjesc, ca niște arătări dintr’un vis de necrezut.
Cât sunt de cucernici toți, ce plini de evlavie, ce cuvioși! Pentru dânșii, Dumnezeu e o realitate. Ori cât de încoronate sunt capetele lor, ei se pleacă cu smerenie în fața Puterii recunoscute ca mai mare decât a lor.
Se trag perdelele dela ușa altarului; un șir de preoți bătrâni și tineri scoboară treptele.
Oacheși, blonzi sau cărunți, au părul lung și neînchipuit de lucios, deasemenea și bărbile. Sunt tot atât de străluciți ca și toți cei de față, odăjdiile lor sunt de aur și de argint, măestrit țesute în izvoade străvechi, și crucile bătute în nestimate de pe pieptul lor, fulgeră ca niște lumini vii, iar chipurile lor au o stranie asemănare cu icoanele în fața cărora se închină: Sft. Nicolae, Sft. Andrei, Sft. Ioan…
