In Malta se întrebuințează o căruță mică cu două roate, în care se pune o saltea sau o scoarță, căci n’are capră; roțile sunt foarte înalte, iar căruțașul e așezat sau culcat pe saltea, dacă nu stă deadreptul pe hulube, când e încărcată căruța. Căruțașii maltezi mână cu mare iuțeală și sunt foarte mândri de caii și chiar de hamurile lor.
Trăsurile mai de seamă aveau patru roți și patru locuri și erau umbrite de o pânză albă cu canafuri, ce se clătina și te lovea în cap, după hopurile drumului. Aceste trăsuri sunt înhămate cu doi cai, iar căruțele obișnuite numai cu unul.
Căruțele cele mari țărănești cu două roate, sunt vopsite în roșu cărămiziu aprins, acoperite pe deantregul cu isvoade bătătoare la ochi, foarte pitorești și pline de culoare. Sunt trase de catâri înalți și voinici.
Catârii din Malta sunt cei mai mari ce i-am văzut vreodată; blânzi și liniștiți, ei nu se tulbură de nimic, pe când caii sunt mici și focoși.
Mama dărui câte un cal arab din Parbaria fiecăreia dintre noi, surorile mai mari, pe când Sandra rămase singură în stăpânirea potolitului Tommy, foarte potrivit cu dânsa ca mărime.
Cei dintâi cai aleși pentru noi, nu fuseseră bine nimeriți, căci erau vicleni, nestatornici sau aveau alte cusururi. Unul era sur și-l chema Gordon, și avea urâtul nărav să încerce a-ți strivi picioarele de înaltele ziduri de piatră, ce se întind dealungul tuturor drumurilor din Malta. Nu e nici un drum în Malta care să nu fie însoțit de ziduri pe amândouă părțile. Noi, bineînțeles, ne înebuneam după
