dintre noi un Paderevski, sau un Rubinstein!...
Ducky și cu mine, ca mai mari și cu firi hotărâte, stăpâneam cu totul pe Sandra, care rar avea voe să-și dea părerea și pe care o rânduisem să-și ia lecția de piano tocmai în orele când noi două aveam o deosebită poftă de a fi libere.
Zile fără grijă, când lumina soarelui din Malta făcea pe oricare om îngăduitor, și când puteam, în timpul binecuvântatului interimat să ne așezăm lecțiile după cheful nostru!
Singură, doamna din Anglia, intonase o notă discordantă, dar nu era destul de puternică, pentru a tulbura din temelii armonia traiului nostru casnic.
„Mademoiselle” era friguroasă și aceasta era una din pricinile de neînțelegere între ea și mama. Mama, fiind grăsuță și cu sânge cald, avea nevoe de aer liber și de ferestre deschise, pe când Mademoiselle uscată, anemică totdeauna, tremura de frig.
Papa era din epoca în care englezii și francezii nu scorniseră încă „Entente Cordiale” și nu îngăduia câtuș de puțin pe biata Mademoiselle, care la drept vorbind, nu prea avea cu ce fermeca sexul tare.
Se potrivește să amintesc aici un mic incident hazliu.
Guvernatorul, Sir Linden Simons, dădea un bal costumat în palatul său din Valeta. Mare înfrigurare în toată insula; toată lumea avea să meargă la bal, chiar și Mademoiselle fusese invitată.
— „Mademoiselle, quel costume mettrez vous?”
