— „Ah! mes enfants c’est un grand secret
— „Oh! Mademoiselle, dites, dites!”
— „Non, non, mes enfants, ca sera une surprise, une belle surprise. Je puis seulement vous dire que je serai une dame tres importante”.*) Și cu atâta trebui să ne mulțumim, cu toate că ne întrebam neîncetat ce costum ar prinde pe uscățiva Mademoiselle.
In sfârșit, sosi seara cea mare, și noi copiii, ne adunarăm în hall împreună cu servitorii înfrigurați și cu gurile căscate, furișând priviri prin toate deschizăturile, pentru a prinde cu ochiul vreun costum.
Papa era strălucitor într’un costum al vechei Rusii pe care îl purtase odată la un bal în Petersburg. Era de catifea safirie, împodobit cu cel mai prețios samur al mamei, și cu căciula la fel; avea pe piept, cusută în fir de aur, acvila cu două capete; până și mânușa era bogat lucrată în fir și purta un colan împodobit cu pietre scumpe.
Mama, căreia nu-i plăcea niciodată găteala, se mulțumise să-și pudreze părul, iar marea ei prietenă, Lady Mary Fitzwilliam, o nostimă irlandeză, căruntă din prima ei tinerețe, și cu părul scurt când așa ceva era foarte neobișnuit pe vremea aceea, purta o rochie de tafta cenușie ca turturica, pe un malacof Ludovic al XVI, încântător de potrivit cu felul frumuseții ei.
Dar Mademoiselle, unde era?
- ) Franțuzește în text.
Ah! iat-o, vine!
Ah! Dumnezeule!
Inchipuiți-vă, pe Mademoiselle osoasa, cu ochelarii pe nas, într’o rochie scurtuță ce lăsa să
