prea înalt, sau prea anevoios, ne urcam în toți și punând stăpânire pe ramurile lor, ni se părea că domnim asupra întregului pământ, privind cu fală la bieții muritori de dedesubt.
Scorniserăm un joc, nesecat isvor de veselie: Mab și Elsie, erau maimuțele noastre, animale exotice pe cari le cumpăraserăm în vreo piață răsăriteană, și concursurile de suire în pom, erau minunate prilejuri pentru a ne arăta îndemânarea. Fericirea de a trona pe craca cea mai de sus a celui mai înalt pom, prea departe pentru a fi la cheremul vreunei autorități, ne umplea de desfătarea unei libertăți împărătești.
Maimuțele noastre erau foarte ascultătoare, ceeace întărea încă minunata părere de a fi stăpânii lumei. Ne făcuserăm și cămine mai umile, din câțiva portocali, unde aveam și așa zisele „bucătării”. Printre alte lucruri, căpătaserăm câteva vechi săculețe parfumate de ale mamei, din cari umpluserăm niște ulcelușe de pământ, încântătoare ulcele țărănești malteze, rotunde, aspre și strâmbe. Praful parfumat din săculețe amestecat cu apă, făcea un terci foarte ispititor, iar ulcelele le agățăm în ramurile cele mai potrivite și lăsam să se usuce terciul. Nu știu cum căpăta o prea frumoasă culoare viorie, dar mai târziu, spre marea noastră desamăgire, se acrea și se mucegăia și nu puteam să-l păstrăm cât am fi dorit.
Era și o căsuță cu acoperământul neted, în care se țineau uneltele, într’un colț mai îndepărtat al grădinii, unde creștea un mare ricin.
