Ne cățăram pe acoperișul ei, iar semințele ricinului alcăuiau partea cea mai de seamă a prânzurilor noastre imaginare.
Fructul ricinului crește în mănunchiuri cu coaja trandafirie, cam la fel cu al castanelor. Ricinul e un pom foarte decorativ cu foi mari în formă de stea, uneori frumos stropite cu roșu. Din ele ne făceam farfurii, iar cel mai însemnat musafir, era o drăguță șopârlă mică cu lăbuțe late... care se cobora în zigzag dealungul zidului cald al căsuței cu unelte, când flueram ca s’o poftesc. Mi se pare că aceste șopârle cu labe lătărețe se numesc în știință gecko. Aceasta era cu totul îmblânzită și chiar asculta de sunetul muzicii, cum se crede că fac cele din speța ei.
Dar într’o zi, spre groaza mea, când vrusei să prind pe micul meu prieten târâtor, îmi rămase între degete o bucată din coada lui, ceeace confirma vorba că au cozi care se desprind! Dar cu toate că mica gecko își pierduse coada, tot venia când o flueram și adesea era sfioasa spectatoare a praznicelor noastre cu semințe de ricin.
Binecuvântate zile, când orice era bucurie și totul era cu putință; zile, totuși, așa de pline de taine ciudate și de nebănuite descoperiri.
Sâmbătă era ziua excursiunilor, a marilor plimbări călare, în câte un colț depărtat al insulei: Golful lui St. Paul, Verdala, palatul Inchizitorului și alte locuri ale căror nume din nefericire le-am uitat. Mama ne însoțea în trăsură, cu vreuna din prietenele ei.
Plecarea în excursie ne umplea de o nespusă înfrigurare și era însoțită de mult tropăit și
